page loader

Clădirile de birouri clasa A dezvoltate de SPEEDWELL, MIRO și RECORD PARK beneficiază de îmbunătățiri pentru un grad mai ridicat de sustenabilitate

SPEEDWELL, un important dezvoltator imobiliar din România, anunță instalarea de panouri fotovoltaice pentru două din proiectele sale: RECORD PARK în Cluj și MIRO în București. Compania este determinată să continue să îmbunătățească proprietățile din propriul portofoliu și să le transforme în clădiri cu un grad mai ridicat de sustenabilitate.  

Unul dintre pașii în direcția sustenabilității în imobiliare realizați de SPEEDWELL este instalarea unor panouri fotovoltaice pe acoperișurile clădirilor de birouri. MIRO va beneficia de un panou fotovoltaic cu o capacitate de 400 kwp, începând cu luna februarie 2023. Proiectul este contractat de WIREN, prin reprezentantul său, Dan Fleșariu, și are ca termen de finalizare luna martie.

Același plan de acțiune va fi implementat și la RECORD PARK Offices, parte din proiectul mixed-use cu același nume, din Cluj-Napoca. Începând cu martie 2023, atât pe acoperișul clădirii de birouri RECORD PARK, cât și pe cel al centrului sportiv din incinta ansamblului, vor fi instalate panouri fotovoltaice cu o capacitate de 150 kwp.

Această mișcare face parte din planul de sustenabilitate al companiei, care pune accent pe utilizarea unor tehnici și tehnologii inovatoare pentru a îmbunătăți amprenta asupra mediului a proprietăților din portofoliul său. SPEEDWELL are un istoric consistent în ceea ce privește construcțiile sustenabile și este dedicată îndeplinirii celor mai înalte standarde de practici de mediu, sociale și de guvernanță (ESG).

Decizia companiei de a instala panouri fotovoltaice pe acoperișurile clădirilor MIRO și RECORD PARK este un pas semnificativ către atingerea obiectivului de a deveni un un lider pe piața imobiliară sustenabilă. SPEEDWELL consideră că instalarea acestor panouri nu numai că va reduce amprenta de carbon, dar va fi și o soluție eficientă economic pentru chiriașii săi.

Deși ambele clădiri au fost deja livrate, SPEEDWELL continuă să lucreaze la îmbunătățirea lor prin implementarea de soluții cât mai sustenabile.

Ne angajăm să reducem impactul asupra mediului și să dezvoltăm proiecte mai sustenabile. Decizia de a instala panouri fotovoltaice pe clădirile MIRO și RECORD PARK reprezintă un pas firesc, dar semnificativ în atingerea obiectivului nostru de îmbunătățire a proiectelor dezvoltate. Credem că investind în energie regenerabilă nu numai că putem reduce amprenta de carbon, ci și costurile pentru utilizatorii clădirilor.”, declară Didier Balcaen, CEO și Cofondator SPEEDWELL.

„Suntem onorați de colaborarea cu SPEEDWELL, pentru a ne aduce contribuția la reducerea amprentei de carbon în cele mai aglomerate și active orașe ale României. Obiectivul nostru este de a oferi soluții adecvate tuturor celor care cred și își doresc să facă o diferență în viitorul acestei planete. Partea frumoasă este că grija pentru mediu vine la pachet cu independența energetică, pe care noi o sprijinim indiferent că este la nivel de consumator corporate, sau consumator rezidențial”, declară Dan Fleșariu, CEO WIREN.

 

Despre SPEEDWELL

SPEEDWELL este un lider pe piața imobiliară din România cu un portofoliu impresionant de clădiri high-end, incluzând proiecte rezidențiale, comerciale și birouri. Compania este recunoscută în domeniu pentru accentul pe care îl pune pe sustenabilitate și pentru construirea de proprietăți de cea mai înaltă calitate. Dezvoltările SPEEDWELL sunt cunoscute pentru designul inovator, utilizarea tehnologiei moderne și atenția la detalii.

Portofoliul de proiecte în România include RECORD PARK din Cluj-Napoca, TRIAMA Residence, The IVY, MIRO, THE MEADOWS, CITYZEN și SPACEPLUS din București, PALTIM din Timișoara și RIVERSIDE City din Râmnicu-Vâlcea.

 

Pentru mai multe informații, persoana de contact este:

Elena Dumitru, Marketing Manager SPEEDWELL
+40 747 494 216
[email protected]

 

ESG Report 2023